Artemis Real Estate a inaugurat Parcul Industrial Sânandrei

0
parc industrial sanandrei

Artemis Real Estate a finalizat infrastructura Parcului Industrial Sânandrei și construcția primei clădiri de 4.000 metri pătrați, birouri și depozit, locație care și-a găsit deja primii chiriași.

Artemis are ca scop crearea unui cluster industrial, prin atragerea și selectarea companiilor care își vor desfășura activitatea, beneficiind de facilitățile Parcului Industrial nou creat, precum și prin contribuția sa economico-socială, prin formarea noilor locuri de muncă.

Investiția a început în 2008, prin achiziția unui teren de 10.5 ha, a unui Master Plan transformat printr-un PUZ aprobat și obținerea Titulaturii de Parc Industrial de la Ministerul Dezvoltării, precum și a Hotărârii Consiliului Local Sânandrei, beneficiu de care chiriașii vor profita prin scutirea de la plata taxelor și a impozitelor, precum și prin atragerea de fonduri europene și ajutoare de stat. În acest moment, Parcul oferă toate uilitățile necesare unei bune funcționări, precum și asigurarea unei bune securități și administrări a serviciilor de property management, declară Adriana Cioca, Development Manager al Artemis România.

Artemis intenționează să extindă Parcul și are în plan pregătirea a unei a doua faze de dezvoltare. Toate construcțiile vor fi „tailor made“, bazate pe nevoile și specificațiile diferiților locatari. Printre primii clienți ai Parcului Industrial Sânandrei se află compania Pronat, firmă activă în comercializarea produselor bio și naturale (alimente, cosmetice și produse naturale), precum și compania Crypto Mine, cu servicii în IT.

Artemis Real Estate este prezent pe piața din România de 10 ani, cu investiții în peste 170 Ha de teren în Vestul țării, orientate pe proiecte industriale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.