Belize Residence Cernica va fi inaugurat în acest an

0
belize residence cernica

Belize Residence Cernica va inaugura, în etape, toate cele 12 blocuri din complexul rezidențial, în 2017.

În 2016, dezvoltatorul imobiliar Belize Development a achiziţionat din fonduri proprii proiectul Cernica Residence de la un fond de investiţii.

Două dintre cele douăsprezece blocuri incluse în ansamblul Belize Residence sunt prevăzute a fi date în folosinţă în această primăvară, urmând ca restul să fie finalizate până în decembrie 2017, în urma unei investiţii totale estimate la 6 milioane de euro.

Proiectul Belize Residence este situat în estul capitalei, Pantelimon-Cernica, într-o zonă rezidenţială în plină dezvoltare din imediata apropiere a parcului de agrement, pădurii şi lacului Cernica şi a complexului Phoenix Cernica.

Ansamblul Belize Residence este format din clădiri cu un regim de înălţime (P+3E) şi cuprinde în total 178 de apartamente cu una, două, trei sau patru camere. Locuinţele au o suprafaţă cuprinsă între 57 şi 130 mp şi pot fi achiziţionate prin programul Prima Casă, prin credit ipotecar sau cu plata cash, în acest din urmă caz aplicându-se un discount de 5% la preţul de listă.

Proiectul este prevăzut cu 2 terenuri de tenis, spaţii verzi, locuri de joacă, locuri de parcare, supermarket, grădiniţă, sală de sport, camere de supraveghere video 24/24.

Belize Development este deţinut de Evangelos Poulios, coproprietarul fashion retailer-ului BSB, care a ajuns în 2016 la 22 de magazine monobrand în România și are un portofoliu de peste 230 de apartamente cu una, două, trei sau patru camere, în zone precum Floreasca, Petricani, Mihai Bravu sau oraşul Pantelimon.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.