Forte Partners obține 12 milioane euro pentru Aviației Park

0
aviatiei park

Forte Partners a obținut o finanțare de 12 milioane de euro de la Banca Transilvania pentru dezvoltarea proiectului rezidențial Aviației Park.

Aviației Park este amplasat în zona Aviației – Barbu Văcărescu și va fi format din 352 de apartamente cu una, două, trei și patru camere, în patru imobile. Prima fază a proiectului, compusă din 176 de apartamente, va fi livrată în ianuarie 2019. Investiția totală în dezvoltarea proiectului se ridică la 37 de milioane de euro.

„Instituțiile finanțatoare sunt dispuse să crediteze dezvoltatorii cu o carte de vizită foarte bună și proiectele care sunt planificate temeinic. Decizia de a testa pe segmentul rezidențial modelul de afaceri cu care am înregistrat succes pe piața de birouri a fost una corectă iar Aviației Park este un proiect perfect gândit pentru polul de birouri Barbu Văcărescu unde lucrează zeci de mii de persoane care sunt nevoie zilnic să tranziteze orașul”,  declară Geo Mărgescu, fondator și CEO al Forte Partners.

Forte Partners este una dintre cele mai importante și active companii imobiliare locale, dezvoltând mai multe proiecte rezidențiale boutique și de lux, amplasate în zone centrale, precum Londra 25, Souvenir 1 sau Calderon 80, dar și proiectele de birouri Ștefan cel Mare Building (7.800 de metri pătrați închiriabili), livrat în 2016, și The Bridge (57.000 de metri pătrați închiriabili), din care prima clădire a fost deja finalizată, fiind închiriată integral de către BCR și IBM.

Aviației Park se diferențiază nu doar prin amplasamentul foarte bun dar și prin faptul că mai mult de jumătate din suprafața proiectului va fi ocupată de către spații verzi. Astfel, din cei 15.000 de metri pătrați de teren, doar 3.700 vor fi ocupați de cele patru clădiri, pe restul de peste 11.000 de metri pătrați urmând a fi amenajate zone verzi, o piațetă și numeroase alei pietonale.

„Peste 6.000 de locuințe au fost anunțate spre dezvoltare în zona Barbu Văcărescu – Aviației, cererea fiind foarte ridicată, în special din partea persoanelor cu venituri medii care lucrează în clădirile de birouri din zonă. În acest context, proiectele care sunt deja în dezvoltare, precum Aviației Park, au un avantaj competitiv incontestabil”, afirmă Andrei Sârbu, vicepreședinte Coldwell Banker România.

Coldwell Banker România este compania de consultanță imobiliară cu cea mai extinsă activitate pe segmentul rezidențial, fiind managerul și agentul exclusiv pentru peste 15 de proiecte rezidențiale din România, printre care Baba Novac Residence, Belvedere Residences, Cosmopolis, Estic Park și Onix Park în București, Doppel Cristian, Sânpetru Residence și Transilvania Residence în Brașov și Belle Ville și Grand Hill Residence din Cluj – Napoca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.