IMMOFINANZ a vândut mai multe terenuri din portofoliul Adama

0
adama
sursa foto: stiripeblog.wordpress.com

IMMOFINANZ a progresat cu vânzarea portofoliului de terenuri ale companiei rezidențiale Adama. Două terenuri din București și Voluntari au fost deja vândute, în timp ce tranzacția pentru un alt teren, localizat în centrul Bucureștiului, se va finaliza în luna noiembrie.

Cele trei proprietăți au o suprafață totală de aproximativ 36.000 mp. Compania va încheia, de asemenea, contracte de vânzare pentru alte terenuri Adama în viitorul apropiat.

„Aceste tranzacții reprezintă un pas natural în strategia noastră de a ne concentra pe proprietățile de retail și birouri, atât cele existente, cât și cele viitoare. Deși Adama deține un portofoliu extins de terenuri premium, credem că acestea sunt  potrivite în special pentru complexurile rezidențiale”, a declarat Sorin Vișoianu, Country Manager Operations pentru IMMOFINANZ România. „Vom continua procesul de vânzare al proprietăților rămase care nu fac parte din businessul nostru de bază, cu scopul de a ne consolida afacerea.”

IMMOFINANZ a finalizat vânzarea a doua terenuri, într-o tranzacție asistată de CBRE și Cushman&Wakefield Echinox. Un teren este situat pe bulevardul Ghencea din București și are o suprafață de 12.000 mp, iar celălalt se află pe strada Erou Iancu Nicolae din orașul Voluntari, având o suprafață de 13.000 mp. Mai mult, compania va finaliza vânzarea unui alt teren de 10.800 mp pe strada Vasile Lascar din București, în luna noiembrie. Părțile au căzut de acord să nu dezvăluie alte detalii despre tranzacții.

Alte terenuri, situate în București, cu o suprafață totală de 70.000 mp, sunt în proces de vânzare și vor fi vândute în perioada următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.