Impact Developer a avut venituri de peste 15 milioane de euro

0
greenfield

Impact Developer & Contractor S.A. raportează venituri de peste 15 milioane de euro, în creștere cu 27%, în primele 6 luni ale anului 2017 și un profit de aproximativ 2,7 milioane de euro, pentru aceeași perioadă.

Vânzările din cartierul Greenfield au fost principala sursă generatoare de venituri a companiei, valoarea medie a tranzacțiilor încheiate înregistrând o creștere de peste 19%, de la aproximativ 69.200 EUR în 2016 la 82.300 EUR în semestrul I 2017. Suprafața construită tranzacționată este și ea în creștere: 16,032 mp, cu 10.6 % mai mult comparativ cu anul precedent (14.488 mp).

„Rezultatele pe primul semestru al 2017 arată faptul că Greenfield este unul dintre cele mai bine vândute proiecte din Nordul Bucureștiului. Acum ne concentrăm pe a adăuga un alt proiect de succes în portofoliul nostru, de data aceasta în zona Expoziției. Avem deja foarte multe solicitări pentru el de la viitori cumpărători. Sunt sigur că acest proiect va fi un succes.” , a declarat Bartosz Puzdrowski, CEO Impact Developer and Contractor.

Impact a demarat recent achiziția unui teren în zona Expoziției-Domenii, unde va dezvolta un proiect rezidențial ce va cuprinde 9 blocuri cu 630 de unități pe o suprafață totală de 2,25 ha.

În ceea ce privește Greenfield, planurile Impact prevăd ca până la finele acestui an să se finalizeze lucrările de construcție la noul ansamblu, care va cuprinde în total 39 de blocuri, cu un total de 944 apartamente, însumând 90.000 mp. De asemenea, se pregătește documentația necesară aprobării noului PUZ și construcției centrului urban Greenfield Plaza, cu suprafață totală de 10.400 mp, care va include un centru SPA, spații comerciale și de servicii, de aproximativ 8.000 mp.

Pentru finanțarea dezvoltărilor rezidențiale, pe lângă sursele proprii de finanțare – profitul reinvestit, se urmărește obținerea de finanțări de pe piața de capital prin emisiunea de obligațiuni corporative.

În acest sens s-a decis emisiunea de obligațiuni de către companie, având o valoare nominală maximă totală de 25.000.000 EUR sau echivalentul acestei sume în orice altă monedă și cu o scadență de până la 7 (șapte) ani. Parte din această sumă a fost subscrisă în data de 10 Iulie 2017, de către 2 fonduri de investiții administrate de Credit Value Investments, la valoarea nominală totală de 12.000.000 EUR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.