Peste 5.000 de oameni sunt așteptați în acest weekend la MeșteșugarFEST

0
mestesugar fest

Peste 5.000 de vizitatori și în jur de 140 de expozanți sunt așteptați să participe în acest weekend la Târgul Național de Artizanat și Meșteșuguri “MeșteșugarFEST-România Creativa”, care va avec loc la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” din București.

Târgul meșterilor populari se va desfășura zilnic, între 28-30 octombrie, de la ora 9.00- la 18.00.

 “Meșteșugurile, artizanatul, tradițiile populare sunt elemente esențiale pentru cultura unui popor și, pentru ca ele să reziste în timp, am considerat necesar să oferim o mână de ajutor în susținerea acestor tipuri de activități, să le redescoperim sau să le facem cunoscute tinerilor și copiilor. MestesugarFEST-România Creativă este un târg atât de business cât și unul pe care ți-ar plăcea să-l vizitezi, alături de cei dragi, în timpul liber. Pentru acest eveniment am adus specialiști în finanțare, comunicare și vânzări online pentru a susține workshopuri gratuite meșteșugarilor. Este vorba de traininguri pe care le considerăm necesare pentru dezvoltarea unui business. Pe lângă acestea, evenimentul înseamnă un program vast de spectacole de muzică, teatru, ateliere pentru copii, lansări de carte și proiecții de film”, a declarat Costin Grigore Borc, Viceprim-ministru, Ministru al Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, în cadrul conferinței de deschidere a MeșteșugarFEST-România Creativă, care a avut loc vineri, 28 octombrie.

La conferința de presă de la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” alături de Costin Grigore Borc, Viceprim-ministru, Ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri au participat și Paulina Popoiu, Conf. univ. dr., Directorul General al Muzeului Național al Satului “Dimitrie Gusti” din București, Claudiu Vrînceanu, Secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri,  Marilena Stoian, Conf. univ. dr., Președinte fondator ANTREC-Asociația Națională de Turism, Rural, Ecologic și Cultural, meșteșugari, oficiali din instituții de susținere a IMM-urilor și a turismului, antreprenori ale căror businessuri promovează tradițiile românești.

În intervenția sa, Directorul General al Muzeului  Național al Satului “Dimitrie Gusti” din București, Conf. univ. dr. Paulina Popoiu a declarat: „Pentru a-i coopta pe meșterii noștri, pe oamenii din sate mai ales, pentru a-i aduce către antreprenoriatul cultural, trebuie să le vorbim în graiul domniilor lor.  Dacă am să le vorbesc în continuare de start-up și background economic, ei nu vor înțelege nimic. Noi, aici, la Muzeul Satului suntem locul în care putem să vorbim pe limba meșterilor populari, să-i ajutăm să își crească afaceri”.

La rândul său, Marilena Stoian, Conf. univ. dr., Președinte fondator ANTREC – Asociația Natională de Turism, Rural, Ecologic și Cultural, a precizat că: “Toți apreciem arta populară, dar trebuie să ne gândim că meșteșugarii trebuie să și câștige astfel încât tradițiile lor sa meargă mai departe, sa nu ne ferim sa vorbim despre acest lucru. Dacă meșteșugurile rămân doar ca o activitate de hobby, încet, încet vor dispărea. ”

Prezent, de asemenea, la deschiderea MeșteșugarFEST, Claudiu Vrînceanu, Secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, a apreciat că : ”În viitor ar trebui să ne gândim să-i sprijinim cum să își creeze piețe noi și mă refer la internaționalizarea acestora. Meșteșugarii trebuie să fie și mai prezenți la târgurile internaționale și de turism. Iar o parte dintre programele pe care le gândim trebuie să meargă în zona de online. Estimez că în următorii ani mai mult de jumătăte din vânzarile meșteșugarilor vor fi online și ar fi bine să gândim programe pentru ei în sensul acesta. Să creăm un o piață online pentru aceștia și rămâne de văzut care va fi rolul statului în acest sens.”

Pe lângă târgul meșterilor populari, MeșteșugarFEST-România Creativă va include workshopuri de business (pe teme de finanțare, comunicare, vânzări online), spectacole de muzică, teatru, dans popular, ateliere pentru copii, teatru, proiecții de film și lansări de carte.

Printre cei care susțin workshopuri se număra Adrian Panait și George Brezoi, reprezentanți ai Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri; Oana Bulexa și Monica Jitariuc– managerii care conduc MSLGROUP The Practice, cea mai premiată agenție de relații publice din România; Antoaneta Mareș– fondatoarea magazinului online de promovare a iei românești Blouse Roumaine Shop și Valentin Radu, fondator al companiei de software pentru marketing Omniconvert (fostul Marketizator).

Totodată, sâmbătă și duminică vor avea loc șapte ateliere pentru copii: creare de opinci, podoabe tradiționale, atelier de “Mândruțe” – broșe și insigne,  jocul educativ„Satul” – vizită în Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti, atelier pentru desen și pictură, atelier de creație: “Sporul Casei”, atelier de creatie de păpuși din papură.

Intrarea la ateliere este gratuită, în limita locurilor disponibile. Sălile pentru ateliere au 15-20 de locuri. Dacă vreți să va rezervati locul, puteți să vă înscrieți la adresa: cristina_negraru@imm.gov.ro. Trebuie să precizați numele copilului și atelierul ales.

Spectacolele de muzică, dans, teatru sunt susținute de artiști din toată țara, printre cei mai importanți artiști care ni s-au alăturat numărându-se: Ştefania Rareş, Aneta Stan, Doina Lavric, Gheorghe Turda, Andreea Haisan, Ana Maria Pătrăscioiu, Paul Ananie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.