Praktiker a închis magazinul din Târgu Jiu

0
praktiker ploiesti
sursa foto: romanialibera.ro

Praktiker a închis magazinul din Târgu Jiu, inaugurat cu mai puțin de doi ani în urmă. A fost și ultima unitate inaugurată de retailer, în urma unei investiții de 1,5 milioane de euro.

Deschiderea magazinului Praktiker din Târgu-Jiu, în septembrie 2014, a reprezentat atunci și prima inaugurare a unui magazin de bricolaj sub conducerea lui Ömer Süsli, omul de afaceri care a achiziționat, la începutul anului 2014, operațiunile locale ale nemților. Retailerul de bricolaj preluase în chirie o suprafață de 4000 de mp, unde a funcționat anterior supermarketul Interex. De altfel, pentru inaugurarea acestui magazin conducerea Search Chemicals, companie condusă de omul de afaceri Ömer Süsli, și acesta personal, a fost prezent la Târgu-Jiu. Retailerul de bricolaj avea, cu investiția de la Târgu-Jiu, 28 de astfel de magazine, dar acum a rămas cu 27 în 23 de orașe, dintre care trei în proprietate (Piatra Neamț, Focșani și Galați), iar restul de 24 sunt cu chirie.

În acest moment, toată marfa din unitate este sub pază, în vederea centralizării stocurilor și redistribuirii acestora în alte locații din țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.