Rustler România își mărește echipa de experți cu 10%

0
rustler

Rustler România urmărește extinderea, la nivel local, a echipei de experți cu încă 10 facility managers, ajungând astfel până la 100 de persoane care gestionează proiecte la nivel național. 

Această decizie se bazează pe creșterea numărului de proprietăți din portofoliul companiei, dar și cu 40% a business-ului.

„Investiția în oameni și cunoaștere sunt cele care vor atrage și performanța. De aceea, credem în dezvoltarea sustenabilă și consolidarea echipei și suntem în cautarea permanentă a noi profesioniști. Ne dorim ca până la finalul anului să avem o echipă mai bogată cu până la 10 persoane: ingineri de mentenanță specializați în sectorul office și tehncieni calificați. Domeniul nostru este unul în care nu îți poți permite personal slab sau necalificat, de noi depinzând siguranța a sute de mii de oameni, dar și investiții de peste 800 de milionane de euro. Așadar, pentru fiecare membru nou în echipă și nu numai vom pune la dispoziție training-uri, certificări și specializări specifice pentru a crește productivitatea, eficienţa, creativitatea, spiritul inovator, asset-uri pe care să le putem transforma într-o creştere pe termen lung”, a declarat Daniel State, Managing Director Rustler România.

Compania a ales să desfășoare procesul de recrutare folosind un mix de canale, de la site-uri de profil, recomandări sau cerințe specifice ale proprietarilor, dar și prin colaborări cu firmele de recrutare.

„Viitorii noștri colegi trebuie să împărtășească aceleași valori umane, să aspire la idealuri profesionale realiste, dar și îndrăznețe, noi având grijă să le oferim un climat de muncă la standarde occidentale, unde fiecare membru este apreciat și respectat la adevărata sa valoare. Ne bazăm reciproc unii pe ceilalți și ascultăm activ nevoile angajaților noștri”, a adăugat Daniel State.

Printre calificările membrilor echipei Rustler România putem enumera specialiști în domenii precum: inginerie, cu specializări în instalații pentru construcții, energetică, mecanică, sisteme de securitate, automatic, construcții civile; economie; financiar; juriști; auditori interni pentru calitate și procese; tehnicieni calificați: instalatori sanitari, electrice, sisteme de detecție și sisteme de stingere incendii, etc.

Anul acesta, Rustler România a securizat contracte noi oferind servicii de Property și Facility Management pentru clădiri de birouri de aproximativ 100.000 mp, pentru sectoarele industrial și logistic de 100.000 mp, cu consolidarea proiectelor din zona de vest a țării, dar și centre comerciale de 85.000 mp.

Pentru 2018, compania vizează extinderea serviciilor la proprietățile pentru care deja oferă servicii de Property și Facility management, extinderea portofoliului prin adăugarea de noi clădiri, precum și semnarea de contracte cu clienți noi. Această extindere este planificată atât la nivelul capitalei, cât și la nivel național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.